Spitalul Judetean Ploiesti – O bomba biologica

Din cate stiu, cuvantul spital are urmatoarea definitie: locatie, incinta, cum vreti sa ii spuneti voi, in care se interneaza persoane bolnave cu scopul de a se vindeca. Mai stiu si ca in spital trebuie sa fie mai curat ca in casa unui om, atat de curat incat sa poti manca de pe podea…

Bun pana aici toate bune si frumoase.

Urmeaza sa va relatez mica mea excursie in acest Spital. Lasand gluma la o parte, cred ca felul in care arata acel spital este deplorabil, poate cea mai mare dorinta a mea e sa nu ajung acolo sau sa am banii necesari sa ma duc la o policlinica privata, insa, slabe sanse. Doamne Ajuta!

De curand a trebuit sa ma duc la Spitalul Judetean Ploiesti, sectia interne, unde era internata bunica mea. Am intrat pe poarta spitalului, unde, candva, te intreba portarul ce cauti, cum te cheama si ce ai mancat dimineata –  acum treci ca prin mosia lu tactu’ –  ce urat din partea mea.

Ajuns la intrarea Spitalului incep sa vad fete de romani, frate, rosii, albastrii si negri de suparare, mergand cu privirea inainte uitandu-se parca prin tine. Cum ziceam, Tipic Romanesc, ar trebui branduita aceasta moaca natioanala.

Trec de multimea de  la informatii unde, evident conflictul dintre generatii era in toi, la care mai puneau paie pe foc si stimatele doamne de la ghiseu cu raspunsurile lor spontane si seci ca un vin bun, si incep frumusel sa urc scarile, o data cu inca vreo 20 de insi care se duceau sa isi viziteze bolnavele cunostinte…

La etajul 1, unde era internata bunica mea, imi incep perindatul printr-un labirit de coridoare, prin care, cu cat inaintam, cu atat nasul meu zicea: “no more…no more…”. De ce ? Pentru ca mirosul de urina, fecale si alte minunatii era din ce in ce mai puternic.

Lasand asta la o parte, tin sa va spun ca pana si podeaua era, cum sa va zic eu, Lipicioasa! Acu pe bune, dadeai o limba pe podea si rezolvai problema cum ar zice Mircea Badea, te umpleai de toate bolile lumesti.

Ca sa finalizez, ca v-am cam plictisit, am ajuns in dreptul salonului bunicii mele – unde mai stateau inca ‘n’ persoane asezati cate 2 in pat 🙂 – , deschid usa si POC, ma loveste un miros atat de intepator, mai,  mai sa ma darame. Nu cred ca am facut un pas in salon, am salutat-o pe bunica, i-am urat sanatate si am plecat inapoi afara. In salon era o atmosfera atat de placut mirositoare si de prietenoasa cu tot organismul tau incat ai fi putut face ditamai puiu de hepatita. Si nu uitati de limba de pe podea :)…

De precizat ca nici saraca bunica nu a stat mai mult de 2 zile, a ramas doar pe perioada analizelor apoi tule-o acasa ca dai in alte alea…Sper doar ca erau sterilizate acele…